Jurnalistul intre interese si justete

Vox-pop: Ce parere aveti despre jurnalisti?
Costin Ababei-Ungureanu- 21 ani, student : « Jurnalistii sunt niste unelte ale puterii care influenteaza mersul lucrurilor. Sunt mai multe tipuri de jurnalisti :sunt cei care vor sa-si faca treaba corect si cu daruire, dar sunt si jurnalisti care denatureaza lucrurile pentru bani sau poate pentru un bax de bere. Sunt si de un fel si de celalalt, dar in viata de zi cu zi oamenii corecti sunt tot mai putini. Multi se lasa cumparati, dar o mica parte din ei mai au anumite principii dupa care se ghideaza. »
Viorel Timofte- 32 ani, asistent universitar: « Nu mai exista jurnalisti corecti in ziua de azi ; nici nu mai sunt instruiti cum trebuie din facultate si nici nu mai scriu spun despre ce se intampla cu adevarat. Totul acum se face in functie de interese si toti jurnalistii sunt cumparati de oamenii cu o mai mare dare de mana. Toate ziarele si televiziunile sunt patronate de oameni politici si normal ca ei isi pun amprenta si trag sforile care le convin lor. »
Ramona Nastase- 26 ani, contabila : « Jurnalistii sunt in general oameni bine pregatiti, inteligenti, dar uneori pentru un articol spumos si pentru o mai mare popularitate mai inventeaza anumite lucruri sau mai adauga cate ceva ce considera ei ca ar vrea sa auda oamenii. »

Secretele din jurul “Enigmei”

Enigma este o maşină de cifrat testată şi utilizată de Wehrmachtul german în perioada celui de-al doilea război modial. Istoria maşinii care avea să joace un rol atât de important în timpul războiului a început în 1919, în Olanda. Descoperirea unei maşinării prin care informaţiile inteligibile se preschimbau în texte ilizibile a fost făcută de Hugo Koch, din Dreft. În urma acestei descoperiri, din raţiuni tehnice acest iniţiator al Enigmei a vândut patentul inginerului mecanic berlinez, Arthur Scherbius. După realizarea primului pas mai urma să fie înfăptuită următoarea mişcare lucru care a şi fost făcut într-un timp destul de scurt; aşa a luat naştere prima maşină de codat „Enigma”. Principiul de funcţionare al acesteia se baza pe cifrarea mesajelor cu ajutorul cilindrilor rotativi cu alfabet.. Deşi aceasta reprezenta un mic miracol tehnic până în apropierea celui de-al doilea război modial, până anul 1934 nu a fost luată în considerare şi nu a prezentat nici un interes. Cel care a contribuit la popularitatea invenţiei a fost regimul nazist. După ce acesta a început să prezinte interes pentru tot ceea ce însemna codare, germanii au intrat în posesia maşinăriei pe care nici un alt serviciu de informaţii din lume nu îl mai avea. După scurt timp „Enigma” a fost considerată cea mai eficientă metodă de codare a informaţiei care nu putea fi decodată de nici un alt dispozitiv cu proprietăşi asemănătoare. În perioada de la începutul războiului germanii au dotat navele de război, submarinele şi aeroporturile, secţiile organizatorice, statele majore şi serviciile de informaţii. „Enigma” funcţiona pe un principiu simplu, se mânuia uşor, variantele erau aproape nelimitate, iar telegramele nu puteau fi decodate. Deşi activitatea ei se desfăşura în secret serviciile de informaţii ale statelor europene au aflat de apariţia unei astfel de tehnologii.

„Enigma” descifrată din interior
În urma unei scurgeri de informaţii din partea unui aşa zis „Cenuşă”, presupus general german care nu era de acord cu ideile şi acţiunile lui Hitler principiile iniţiale de codare şi decodare ale „Enigmei” au început să devină cunoscute şi pentru francezi. Acest episod din istoria serviciului de informaţii a ajuns să fie visul împlinit al oricărui spion. Secretul „Enigmei” a ajuns să fie aflate în baruri şi cabarete. După primirea a suficiente infomaţii s-a încercat imitarea unei maşinării asemănătoare, însă „salvarea” a venit din partea serviciului polonez de informaţii care a oferit statului francez un prototip similar. Dificultatea decodării însă era îngreunată de faptul că cheia cifrului se schimba în permanenţă, conform unei scheme necunoscute. Pentru descifrarea unei mici părţi criptoanalistul avea nevoie de aproximativ o sută de informaţii din aceeaşi zi, cifrate după aceeaşi cheie. Descifrarea unui mesaj codat cu ajutorul „Enigmei” nu a fost posibilă decât după ce un exemplar a ajuns în mâinile polonezilor. Maşinăria asemeni unei maşini de scris ear înzetrată cu un sistem de discuri rotative pe care se aflau literele alfabetului, iar un sistem electronic simplu le învârtea conform cheii stabilite. Operatorul bătea litera ca la o maşină de scris obişnuită, dar la o fereastră apărea o altă literă, cifrată. Principiul descifrării era acela al succesiunii inverse. Acţiunea de descifrarea a fost una îndelungată şi dificilă însă, cu ajutorul francezilor care aveau deja instrucţiunile de folosire efortul a fost încununat de succes.
Principiul matematicii şi „Enigmele” ei
Cu ajutorul tot al unui matematician berlinez care a lucrat în uzinele unde se produceau „Enigmele” serviciul secret de informaţii francez a reuşit să construiască o maşinărie identică şi performantă care avea o viteză de cifrarea a telegramelor uluitoare şi fiecare cifra, literă sau cuvânt puteau fi cifrate în alt cod. Odată descoperit principiul polonezii au inventat cu sprijinul inginerilor de specialitate o altă maşină care era opusul „Enigmei” şi ajuta la decodarea mesajelor scrise prin intermediul ei. Cu ajutorul acestei noi maşinării electromecanice, secretele „Enigmei” puteau fi descifrate în maxim 10 minute. După mai multe eforturi, fără ca naziştii să aibă cunoştinţă de descoperirile francezilor, ale polonezilor şi ale britanicilor telegramele transmise de Hitler erau interceptate, înregistrate şi descifrate. După identificarea principiului fără ca naziştii să aibă cunoştinţă au fabricat maşini de codat „Enigma” pentru japonezi, italieni şi bulgari. Noua minune a jucat un rol important şi în atacurile statului japonez de la Pearl Harbour împotriva americanilor. În urma descoperirii întregului principiu de funcţionare al aparatului de cifrat el a devenit un element crucial în finalizarea războiului întrucât toate secretele nemţilor au fost aflate fără ca ei să ştie şi au dus la întâmpinarea şi capitularea Germaniei în război.
Aşadar, „Enigma” a fost pentru cel de-al doilea război mondial o maşină minune care a adus în faza iniţială victorie germanilor, dar care i-a şi „trădat” şi a dus la capitularea statului german; a sedus, dar apoi a abandonat fără voie Germania.

Interviu cu Radu Beligan

Reporter: Ce reprezinta Iasul pentru dumneavoastra?
Radu Beligan: Aici m-am format; aici am facut liceul, Negruzzi si tot aici am debutat ca actor, pe scena Teatrului National, facind figuratii. De Iasi ma leaga faptul ca m-am instruit intr-un oras minunat, este un oras de suflet care m-a marcat pentru toata viata.
Reporter: Ce simtit acum, la reintorcere?
Radu Beligan: Acum ma cam intristeaza pentru ca o anumita poezie pe care am trait-o eu aici a disparut. Iasul a cistigat in eficienta, in industrializare, dar a pierdut in poezie.
Reporter: Mai credeti in valorile culturale ale orasului?
Radu Beligan: Nu e momentul de virf al Iasului. Epoca de virf a fost in perioada lui Sadoveanu, dar acum s-a pierdut din stralucire. Spre exemplu m-a intristat sa aflu ca Teatrul National. care este o minune, va fi renovat in mai bine de doi ani. Prin relatiile mele am aflat ca pe nici un ministru din Guvern, nici pe prefectul,nici pe primarul de aici nu-l doare faptul ca pentru doi, trei ani Iasul nu va mai avea teatru. Sint dezolat. Nu pot spune lucruri bune acum pentru ca e un moment prost.
Reporter:Cu toate ca aveti aceste sentimente, v-ati intors aici. Ce v-a determinat?
Radu Beligan: Publicul. Datorita lui am ajuns sa joc si sa am momente fericite in cadrul romanesc. Cind vad ca lumea inca mai apreciaza teatrul simt o bucurie in suflet. Pentru spectatori o sa mai vin si o sa mai joc la Iasi daca o sa ma mai tina Dumnezeu. Ei sint motivul pentru care inca mai traiesc.

Autobuzul si painea calda-un asa zis reportaj-

Zi de zi incerc sa prind un loc in zona “buna” a autobuzului 28. Daca te avanti din Copou si treci peste sau mai bine zis prin zecile de studenti din statie ai sanse sa prinzi un loc…in picioare, desigur. Stai si induri si te gandesti ca data viitoare o sa ai mai mult noroc si o sa gasesti un loc pe care mai tarziu o sa-l cedezi unui batran daca mai ai un pic de bun. Imbulzeala intrece orice imaginatie. Stai cu fata lipita de usi sau ca intr-o menghina fara sa mai fie nevoie sa te tii de ceva. Dupa cateva zile de chin si rasuflare intretaiata te decizi sa incerci sa ocolesti orele critice: 7.30, 9.30, 12.00, 14.00 si intervalele diminetii si dupa-amiezii. Te amagesti zi de zi pentru ca de cate ori ai cursuri sau indraznesti sa-ti doresti sa mergi in oras cu autobuzul trebuie sa infrunti aceeasi hoarda din care incepi sa faci parte si tu ; majoritatea sunt studenti, elevi si pensionari. Sunt in aceeasi situatie ca si mine si suporta aceleasi conditii. O fi oare vina studentilor ca sunt atat de multi? Ar parea un motiv pueril. Cert e ca te uiti din trei in trei minute la ceas si dupa vreo 15 minute zaresti in departare un 28. RATP-ul « binecuvinteaza » statia din Copou cu cate un mijloc de transport atat cat sa poti sa stai intr-un picior. Consum putin , incasari mari. Ce mai conteaza ca te iei la intrecere pentru a te putea prinde de bara care iti ofera o pseudo-siguranta? Trebuie sa fii recunoscator ca ai cu ce sa ajungi pana la destinatie si mai are si patru roti. Sunt fericita insa; din Alexandru cel Bun, dupa ce inconjur mai bine de jumatate de oras se indura cel de sus si se rarefiaza aerul, iar eu pot sa ma mai relaxez inca doua statii. Asa-i daca stai la capatul orasului si daca ai mai putini bani cat sa-ti permiti un abonament. Dar pana sa ajungi sa platesti pentru pacatele altora si sa-ti imparti suferinta cu ceilalti trebuie sa mai fii si vigilent pentru ca sunt destul de multi cei si cele ale caror maini nu-si gasesc locul decat in gentile sau buzunarele oamenilor ; trebuie sa te consideri norocos daca in cativa ani de studentie nu ai ramas fara telefon, portofel sau alte valori. RATP-ul vegheza zi de zi pentru ca tu sa ai o calatorie de neuitat si sa o iei a doua zi de la capat. Dupa cum zicea un editorialist ieseana, « Regia Autonoma de Timp Pierdut » are grija de « confortul » si siguranta calatorilor. Maine ma duc din nou la facultate cu autobuzul 28.